top of page
Exterior_ClinicaRotar23.jpg

Amenajare

Activitatea medicală se desfășoară într-un imobil nou, amplasat în centrul Municipiului Cluj-Napoca, pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, una dintre cele mai emblematice artere de circulație ale municipiului care, în urma modernizărilor recente, a devenit un reper important pentru spațiul public de calitate.

Exterior_ClinicaRotar20.jpg

Imobilul se compune din două corpuri de clădire conectate printr-o curte interioară cochetă: un corp principal înspre bulevard, în care se regăsesc principalele funcțiuni ale clinicii și un corp secundar în extremitatea sudică, unde sunt incluse funcțiuni conexe. Estetica imobilului este în acord cu spațiul public, liniile elegante ale volumului principal dispus spre bulevard integrându-se armonios în fondul construit.
 

În cadrul clădirii principale, funcțiunile sunt grupate pe zone distincte: parterul adăpostește un spațiu de primire generos, cu ferestre ample orientate spre bulevard, dominat de eleganța unui birou de recepție din piatră naturală de agata și o instalație de iluminat spectaculoasă, din elemente diafane din sticlă, lucrate manual. Zona de primire se continuă cu un spațiu de relaxare pentru vizitatori, care se deschide spre curtea interioară și creează o atmosferă plăcută, într-un cadru intim.

INTERIOR_ClinicaRotar_Websize120.jpg
ClinicaRotar_Ornajerie_PRINT.jpg

Etajul I este dedicat celor mici, care beneficiază de cabinete și spațiu de așteptare special amenajat, tot aici regăsindu-se radiologia și studioul foto.

Etajele II și III găzduiesc cabinete pentru diferitele specialități stomatologice, săli de tratament și spații conexe, toate organizate în jurul nodului central de circulație - o scară și un lift accesibil inclusiv persoanelor cu dizabilități. La ultimul nivel, se regăsesc birourile conducerii și ale personalului administrativ. Toate spațiile etajelor superioare oferă perspective valoroase asupra orașului, prin ferestrele luminoase și terasele largi care se deschid atât spre domeniul public, cât și spre curtea interioară.

Corpul secundar de clădire adăpostește un laborator de tehnică dentară și o sală de curs, ambele accesibile vizitatorilor din curtea interioară. 

Estetica elegantă și simplă a clădirii aduce un plus de valoare și o identitate nouă peisajului urban. Atenția acordată detaliilor și rafinamentul amenajării interioare dat de finisajele exclusiv din piatra naturală și lemn, reflectă principiul calității, care se regăsește în întreaga abordare a clinicii, atât din perspectiva fondului construit cât și a actului medical.

bottom of page